Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

curtea-constitutionala

Sunt demnitarii mai presus decât cetăţenii obişnuiţi? La această întrebare speră consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu să găsească răspuns în motivarea judecătorilor.

Curtea Constituţională nu a permis modificarea Constituţiei pentru a face posibilă confiscarea averilor dobândite ilicit, nu a permis eliminarea imunităţii parlamentare care împiedică percheziţionarea şi arestarea aleşilor şi nu a admis textul constituţional care le-ar fi interzis judecătorilor să impună Executivului politica bugetară şi fiscală. Astfel, a menţinut pentru cei din urmă posibilitatea ca prin hotărâri judecătoreşti să-şi apere, între altele, salariile şi pensiile mari.

În esenţă, acestea sunt cele trei importante modificări constituţionale care erau necesare pentru a nu permite consolidarea unui stat mafiot. Singura posibilitate ca aceste articoledin viitoarea Constituţie să fie salvate sunt amendamentele care pot fi facute DOAR de către parlamentari, spune Ştefan Deaconu, consilier prezidenţial pe problem juridice. „Vom trimite la Parlament proiectul de revizuire a Constituţiei împreună cu decizia Curţii Constituţionale şi cu punctul de vedere al Consiliului Legislativ. Parlamentarii le vor supune dezbaterii şi vor stabili forma finală a proiectului", spune Deaconu.

Vor vota parlamentarii împotriva propriei imunităţi?
Consilierul prezidenţial mai spune că nu poate comenta decizia Curţii Constituţionale până când această instanţă nu-şi motivează hotărârea.

„Sunt foarte curios să văd cum se motivează, spre exemplu, păstrarea imunităţii parlametare care împiedică arestarea în condiţiile în care legea fundamentală a ţării prevede egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii şi vreau să aflu ce înseamnă pentru judecătorii constituţionali fraza «suprimarea unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică». Înseamnă oare că persoana care ocupă o demnitate publică este deasupra cetăţeanului obişnuit şi deasupra legii penale şi trebuie protejat?", se întreabă Deaconu.

Cum revizuirea depinde de Parlament, iar Curtea Constituţională tocmai ce le-a conservat nu numai imunitatea, ci şi păstrarea averilor pe care nu le pot justifica, sunt slabe speranţe că aleşii noştri vor accepta eventualele amendamente propuse de parlamentarii Executivului care să salveze cele trei articole.

Boc: „Am pierdut o bătălie, nu şi războiul"
Ar mai fi o posibilitate pentru a împiedica, spre exemplu, îmbogăţirea ilicită: protestele, presiunea societăţii civile şi votul acordat la alegerile generale. Decizia de vineri a Curţii Constituţionale va amâna modernizarea statului. Şi va atrage din nou criticile SUA şi ale Uniunii Europene.

„Constituţia şi drepturile omului nu sunt un permis pentru a fura", spunea în urmă cu două săptămâni Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti. Avertismentul nu a contat pentru judecătorii Curţii Constituţionale.

Premierul Emil Boc a declarat după decizia de vineri a Curţii Constituţionale că s-a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul cu averile ilicite.

Acesta speră, ca şi consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu, să se găsească soluţii în Parlament la articolele declarate neconstituţionale din proiectul Preşedinţiei. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

curtea-constitutionala
DorohoiNews.ro, 21-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro